Director cor
Iosif Ion Prunner este de aproape trei decenii dirijorul Corului Filarmonicii George Enescu. Născut într-o cunoscută familie de muzicieni (Prunner-Silvestri), prezenţi timp de peste un veac pe scena Filarmonicii, începe studiul pianului cu tatăl său la 5 ani. După absolvirea Universităţii de Muzică, desfăşoară o intensă activitate ca pianist concertist şi de muzică de cameră în ţară şi în străinătate (Germania, Rusia, Cehia, Elveţia). În acelaşi timp studiază dirijatul cu Constantin Bugeanu şi Sergiu Comissiona.
Ca dirijor de orchestră, pe lângă concertele şi spectacolele susţinute alături de Filarmonica George Enescu, Orchestra Naţională Radio şi Opera Naţională din Bucureşti, a colaborat cu renumite ansambluri europene: Corul Orfeu (San Sebastian), Orchestra Capitol - Toulouse, Filarmonica Rusă ş. a., pe importante scene ale lumii.
În concertele susţinute ca pianist, dirijor, dirijor de cor, a colaborat cu personalităţi ale vieţii muzicale internaţionale cum ar fi Ion Marin, Adrian Erod, Neil Stuart, Dolora Zeijck, Tougan Sukiev, Daniel Barenboim, Pietro Colombara, Valentin Gheorghiu ş.a.
Ruxandra Alexandrescu
Iulia Artamanov
Alina Bosovici
Laura Chera
Mădălina Constantin
Iolanda Constantinescu
Cristina Costică
Mădălina Creţu-Cârcotă
Raluca Enea
Anfisa Fugaru
Elena Violeta Gheorghe
Alina Grămadă
Irina Ionescu
Simona Nicoleta Jidveanu
Alda Macri
Lavinia Mamot
Eugenia Mihai
Neluţa Nicolae
Ştefana Puia
Elena Răduţ-Silişte
Anca Sandu
Mădălina Stan
Elena Stancu
Cristina Vasilache
Lăcrămioara Vasiliu
Anelyia Vidinova
Mioara Voicu
Natalia Băbuţă
Loredana Ştefania Chiţulescu
Alina Buzdugan
Mariana Constantin
Nicoleta Constantin
Marta Daniela Daia
Georgiana Dumitru
Haricleea Marica
Geanina Munteanu
Ramona Oană
Alexandrina Stan
Simona Rîmer
Mircea Ciurez
Florian Costea
Daian Dinulescu
Octavian Dobrotă
Paul Ghica
Mircea Ionescu
Adrian Mihalcea
Cristian Mitrache
Ioan Vasile Orheian
Constantin Pastramă
Ionuţ Popescu
Cătălin Stoica
Dragoş Teodorescu
Cristian Băbuţă
Ieronim Buga
Mihai Valentin Cârstea
Sorin Georgescu
Răzvan Georgescu
Valentin Ivaşcu
Ştefan Lamatic
Dan Macavei
Emilian Mincu
Marius Nine
Andrei Licareț